Ziua Mondiala a Educației, 5 octombrie

5 octombrie este Ziua Internațională a Educației, ziua în care sunt sărbătorite cadrele didactice. Meritele personalului din educație sunt marcate în această zi pentru contribuția esențială adusă dezvoltării societății.

Miercuri, 5 octombrie elevii și profesorii din mediul preuniversitar au zi liberă, e sărbătoare legală.

Desemnată de UNESCO, această zi este sărbătorită în peste 200 de țări și marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, scrie Agerpres.

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
La Universitatea din Pitești, în cadrul parteneriatului cu Banca Națională a României, în perioada 21- 23 martie, s-a desfășurat proiectul BNR – StudentHub….
Universitatea din Pitești a beneficiat de o investiție de 40.000 de euro de la compania DRAXLMAIER. Laboratorul din cadrul Facultății de Științe, Educație Fizicã și Informaticã a fost dotat cu tehnologie…
Facultatea de Mecanică și Tehnologie, Departamentul de Autovehicule și Transporturi al Universității din Pitești a organizat un seminar, vineri, 24 martie.  Invitat a fost directorul companiei AKA Automotiv SRL, Mihai…

Ultimele postări