Universitatea din Pitești încheie un nou parteneriat cu GEFCO ROMÂNIA

În data de 6 aprilie 2022 Universitatea din PITEȘTI a primit vizita Directorului FVL GEFCO ROMÂNIA, Daniela MIDVICHI. Scopul vizitei a avut în  vedere dezvoltarea relațiilor dintre cele două instituții, precum și identificarea unor noi direcții de colaborare. Doamna Director MIDVICHI a susținut o prezentare a companiei, oferind stagii de practică, cu potențial de angajare în domeniul transportului și logisticii internaționale.

La discuții au participat, din partea Universității din Pitești, conf. univ.dr. Adrian SĂMĂRESCU – Prorector pentru relația cu studenții, absolvenții și mediul socio-economic, conf. dr. ing. Daniel-Constantin ANGHEL – Director al Centrului Suport pentru Învățământul Dual, conf. dr. ing. Alin RIZEA – Decan al Facultății de Mecanică și Tehnologie, conf. dr. ing. Monica IORDACHE – Director al Departamentului de Fabricație și Management Industrial, conf. dr. Carmen SECARĂ și ș.l. dr. ing. Gina SICOE.

GEFCO este o companie multinațională de sorginte franceza, cu o istorie de 70 de ani în cadrul grupului Peugeot-Citroen (Stellantis),  11.500 de angajați la nivel mondial și subsidiare pe toate continentele.

În Argeș, GEFCO este prezentă la Mioveni prin divizia sa de logistica a vehiculelor finite.

Acest demers se înscrie în revitalizarea strategiei de colaborare între mediul socio-economic și cel universitar, în beneficiul ambelor părți,  cu scopul de a valorifica oportunități profesionale, educative și de expunere în mediul academic.

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…

Ultimele postări

Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…