Tinerii de 18 ani pot călători gratuit în Europa dacă aplică pentru unul din cele 35.000 de permise de călătorie. Astfel vor obține călătorii gratuite cu trenul în Europa, în statele membre Uniunii Europene și în țările terțe asociate la programul Erasmus+. Înscrierile au început pe 7 aprilie 2022, însă nu e timpul pierdut. Doritorii mai au timp până pe 21 aprilie.
„Comisia Europeană le va oferi tinerilor selectați permise de călătorie cu care vor putea explora Europa între 1 iulie 2022 și 30 iunie 2023, pe o perioadă de maximum o lună. În principiu, solicitanții selectați vor călători cu trenul. Totuși, pentru a asigura un acces cât mai larg posibil, proiectul permite utilizarea unor mijloace alternative de transport, de exemplu feribotul și autocarul dacă este necesar, și ține cont de considerente de mediu, de timp și de distanță”, se arată pe site-ul edupedu.ro.
De această dată însă, cei care vor beneficia de permisul de călătorie vor primi și un card de reduceri, care va facilita accesul la peste 40.000 de posibilități de reducere pentru: transport public, cultură, cazare, hrană, sport sau alte servicii disponibile în toate țările eligibile.
De asemenea, pentru a beneficia de aceste facilități, tinerii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- data nașterii între 1 iulie 2003 (inclusiv) și 30 iunie 2004 (inclusiv)
- completarea formularului de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului legal de ședere
- rezident legat*, la momentul luării deciziei de selecție, într-una din următoarele țări:
- statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv țările și teritoriile de peste mări sau
- țările terțe asociate la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.
Astfel, cei selectați vor putea călători cel puțin o zi și cel mult 30 de zile în perioada cuprinsă între 1 iulie 2022 și 30 iunie 2023. De asemenea, participanții care au mai primit permise de călătorie în alte ediții nu se vor putea înscrie și de această dată. Procedura de înscriere este de asemenea menționată pe edupedu.ro și include următorii pași:
- Solicitanții vor trebui să treacă mai întâi de un control de eligibilitate, ceea ce înseamnă că vor trebui să introducă data nașterii, naționalitatea și reședința legală. Dacă datele nu respectă normele de eligibilitate menționate la secțiunea 2, „Solicitanți eligibili”, nu se va putea trece la etapa următoare. În plus, solicitanții vor trebui să accepte regulile concursului DiscoverEU, faptul că datele lor personale vor fi stocate și procesate în scopul concursului, precum și faptul că vor fi contactați în legătură cu DiscoverEU de către Comisia Europeană și de către organizațiile autorizate de Comisia Europeană în același scop, precum și de către EACEA, agențiile naționale Erasmus+ și Eurodesk.
- Solicitanții vor trebui să indice dacă doresc să călătorească individual sau în grup de maximum 5 persoane.
- Solicitanții trebuie să introducă o adresă de e-mail validă. După aceea, Portalul european pentru tineret le va trimite un mesaj automat pentru a verifica dacă adresa furnizată există. Această verificare este necesară întrucât comunicarea cu solicitanții după selecție se va desfășura pe e-mail. Cerându-le solicitanților să își confirme adresa de e-mail, Comisia Europeană previne utilizarea neautorizată a adreselor de e-mail de către alte persoane.
- După validarea adresei, tinerii trebuie să completeze formularul de înscriere. Mai întâi, trebuie să furnizeze date cu caracter personal: naționalitatea, data nașterii, prenumele, numele, sexul, adresa de e-mail, numărul de telefon, țara de reședință legală, regiunea, ocupația și numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului de ședere legală. Tinerii cu mobilitate redusă și/sau dizabilități vor putea să indice acest lucru în cursul procedurii de înscriere.
- Odată completate datele cu caracter personal, toți solicitanții trebuie să răspundă la un quiz format din 5 întrebări cu variante multiple de răspuns referitoare la Uniunea Europeană și la inițiativele europene adresate tinerilor. În final, solicitanții vor trebui să răspundă la o întrebare de departajare. Ei vor fi selectați în limita bugetului disponibil și clasificați în funcție de răspunsurile la quiz.
- Solicitanții trebuie să ofere informații suplimentare cu privire la planurile lor de călătorie (când intenționează să își înceapă călătoria, dacă este prima dată când călătoresc fără părinți, ce ar dori să învețe din această experiență, cum își vor finanța călătoria și cum au aflat despre DiscoverEU). Informațiile introduse în această secțiune nu sunt obligatorii și nu vor avea niciun impact asupra procedurii de selecție. Datele colectate vor fi utilizate de Comisia Europeană în scopuri statistice și de informare, pentru a îmbunătăți DiscoverEU.
- De îndată ce trimit formularul de înscriere, toți solicitanții vor primi un e-mail de confirmare prin intermediul Portalului european pentru tineret. Acest e-mail îi va informa că înscrierea a fost înregistrată și va include codul înscrierii și calendarul pentru comunicarea deciziei de selecție.
Articol realizat de Delia Mușetescu, studentă la Facultatea de Litere, Română-Franceză