Studenții UPIT au vizitat Barajul Budeasa

Cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Mondiale a Apei studenții  Universității din Pitești de la Facultatea de Științe, Educație Fizică și Informatică, Departamentul Ingineria Mediului și Științe Inginerești Aplicate îndrumați de domnii profesori Marinescu Cicerone și Ghiță Gabriel, au vizitat Barajul Budeasa aflat în administrarea instituției ABA-Argeș-Vedea.

Toată lumea vorbește despre război Tinerii din Ucraina, aflați la studii la Pitești pun capăt speculațiilor!

De mai bine de o lună toți vorbesc doar despre războiul dintre Ucraina și Rusia. Mass-mediile americane și europene au început să publice informații, că Rusia se gătește să vină cu război peste Ucraina. Asta a dus la întâlnirea președintelui al Statelor Unite –  Joe Biden cu președintele rus Vladimir Putin. Din punctul meu de vedere al strategiei operaționale militare din partea rușilor, nimic nu-mi spune că invazia Rusiei peste Ucraina va avea loc în viitorul apropiat.

Locuri cool în care să îți petreci timpul liber

Se spune despre Mioveni că este cel mai tânăr oraș. Dar oare știți ce fac tinerii de aici? Fie că sunt la liceu sau facultate, adolescenții zilelor noastre își petrec mare parte din timpul liber ieșind și socializând! Deși nu sunt atât de multe spații în care aceștia își pot petrece câteva ore, și-au găsit totuși câteva locuri ferite în care pot sta și socializa. S-au adaptat orașului din care provin și și-au creat amintiri din locuri uimitoare. Iată locurile în care tinerii din Mioveni își petrec timpul liber.

De ce ne place să ne jucăm în facultate?!

În ziua de astăzi, tinerii văd ca sursă de divertisment jocurile video. Am putea spune că acestea influențează mințile tinere așa cum spun majoritatea oamenilor, dar hai mai bine să vedem împreună ce înseamnă! Jocurile video se împart pe mai multe ramuri.

Nu rata șansa ta! Studenții pot vedea lumea prin Erasmus

Acesta este unul dintre cele mai populare mesaje Erasmus și conține mult adevăr! Dar să descoperim împreună cum poți învăța și cum poți călători în același timp! Nu e magie, nu e mașina viitorului este  Programul european de schimb de studenți “Erasmus +”, mai mult decât un program educațional – unul cu adevărat de schimb cultural. Această aventură emoțională te va învăța mult mai mult decât orice altceva!  

Proiectul ROSE – Primii pași în FMT

Facultatea de Mecanică şi Tehnologie din Universitatea din Pitești este beneficiarul proiectului pentru învățământ secundar (Rose) „Primii pași către inginerie și management”. Proiectul se desfăşoară în perioada 2020-2022 şi se adresează studenților înscriși în anul I în cadrul Facultății de Mecanică și Tehnologie. Monica Iordache, prodecanul facultății și unul dintre coordonatori precizează că ,,în primul […]

Bursele START UPIT 21-22

Universitatea din Pitești acordă unui număr de 500 de studenți din anul I licență, care studiază cu taxă, bursa START UPIT 21-22, în valoare de 3.000 de lei, pentru anul universitar 2021-2022, ca sprijin financiar care să acopere parțial taxa de școlarizare, urmărind, astfel, reducerea abandonului școlar din cauze sociale. Studenții eligibili sunt preluați din lista de […]

Universitatea din Pitești, studiu sociologic pentru Primăria Pitești

Universitatea din Pitești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești,  derulează în perioada 04-11 noiembrie o cercetare sociologică cu scopul de a cunoaște nevoile sociale ale locuitorilor municipiului. Implicată ca întotdeauna, universitatea își îndeplinește, astfel, rolul activ în viața orașului Pitești și a cetățenilor săi, promovând viziunea „Universitatea în cetate”. În cadrul chestionarului realizat, aplicat și […]