Studenții Universității din Pitești au efectuat luni, 22 mai 2023, o vizită de documentare și informare despre activitatea Băncii Naționale a României la impunătorul sediu din centrul vechi al Bucureștiului. Evenimentul a avut ca obiectiv cunoașterea și înțelegerea activității băncii centrale, a rolului, funcțiilor și implicațiilor deciziilor acesteia în economia românească.
În cadrul programului, studenții și profesorii UPIT care i-au însoțit au asistat la prezentarea istoriei BNR, istoriei noastre monetare și a leului sau Leeuwendaalder-ul (talerul –leu sau leul), au vizitat Muzeul BNR și au participat la un interesant seminar de educație economico-financiară.




Nadia MANEA, istoric și expert al BNR, a supus atenției momentul și contextul înființării băncii centrale, subliniind valoarea, patriotismul și forța oamenilor care aveau să înființeze noi instituții esențiale pentru dezvoltarea țării, așezând România pe harta țărilor moderne. În 1880, legea de înființare a Băncii Naționale a României este promulgată de către Carol I și publicată în ,,Monitorul Oficial’’. Astfel, România devine a 16-a țară din lume în care se înființează o bancă centrală.
Sediul Palatului Lipscani sau Palatul vechi al BNR este prezentat ca o clădire impozantă, cu o arhitectură construită în stilul academismului școlii franceze între anii 1884 și 1890, după planurile arhitecților francezi Albert Galleron și Cassien. Este considerat de arhitectul Petre Antonescu cel mai frumos palat din București.



Totodată, vizitarea Muzeului BNR a constituit un moment de maxim interes pentru studenți și profesori, deopotrivă. Aici au putut admira arhitectura impozantă a Sălii Consiliului de Administrație – sală decorată în stil eclectic și accente baroce. Picturile care innobilează spațiul sunt semnate de mari artiști români, precum Nicolae Grigorescu și Eugen Voinescu.
În cadrul turului ghidat în muzeu, de mare amuzament a constituit momentul în are studenții au avut ocazia să atingă și să țină în mână un lingou de aur de 13 kilograme din rezerva băncii centrale.



Carolina OANCEA, expert al BNR, a susținut un interesant seminar de educație economico-financiară, prezentând aspecte care vizează inflația, rata dobânzii de politică monetară în context internațional, rolul de intermediere a băncilor comerciale și alte subiecte de interes major pentru studenții de la programuL de studii Finanțe- Bănci al UPIT.
Vizita studenților și cadrelor didatice UPIT a fost posibilă cu sprijinul Agenției Argeș a Băncii Naționale a României, în cadrul parteneriatului instituțional cu Universitatea din Pitești.