Studenții Universității din Pitești au fost prezenți joi, 14 noiembrie 2019, la Centrul Multifuncțional al Filarmonicii Pitești, unde au vizionat filmul românesc „Între chin și amin”, regizat de Toma Enache și inspirat de Experimentul Pitești. Evenimentul a s-a înscris în seria de activități organizate pentru marcarea Zilei Internaționale a Studentului (17 noiembrie). În sală s-a aflat și Vicepreşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, fost deputat PNŢCD Sergiu Rizescu (87 de ani), care a supraviețuit infernului Închisorii Piteşti.
În deschidere, Sorin Apostoliceanu, Viceprimar al Municipiului Pitești a mulțumit Universității din Pitești și Universității Constantin Brâncoveanu pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului. ”Trebuie să ne cunoaștem trecutul, să nu lăsăm niciodată să se mai întâmple orori asemenea celor care au avut loc în Închisoarea din Pitești”, a spus reprezentantul Primăriei Municipiului Pitești.
Rectorul Universității din Pitești, conf.univ.dr.ing.Dumitru Chirleșan Rector: ”Mulțumesc studenților pentru faptul că au venit la această manifestare. Conectarea cu istoria noastră relativ recentă este obligatorie, indiferent de formarea profesională. Nu avem voie să uităm trecutul, pentru că riscăm să-l repetăm. Cred că un asemenea fenomen ca Experimentul Pitești a răscolit profund tenebrele spiritului uman și a scos la suprafață și ce a fost mai rău dar și ce a fost mai bun, prin tenacitatea celor care au reușit să supraviețuiască și să treacă peste calvarul în care au fost incluși. Suntem prezenți aici în amintirea tuturor celor care au suferit blestemul prigoanei comuniste”.
Actorul Constantin Cotimanis a declarat pentru UPITMEDIA că a fost extrem de impresionat de acest film, în care joacă rolul Șefului Închisorii din Pitești, temutul Ciumău, mai ales, a spus el, pentru faptul că unul din locurile în care s-a filmat a fost biroul Directorului Închisorii din Jilava, acolo unde a fsot închis Mareșalul Antonescu. ”Mă bucur că sala Filarmonicii este plină de studenți. Este un film care ar trebui prezentat în școli, la orele de istorie. Filmul transmite un mesaj clar: Când ai credință, nimeni nu te poate învinge”.
Programul zilei dedicate studenților piteșteni a continuat cu o a doua performanță artistică realizată pe baza mărturiilor foștilor deținuți care au reușit să supraviețuiască Experimentului: spectacolul dramatic „PE EI!” – un proiect „Texte bune în locuri nebune”, regizat de Ionuț Caras și susținut de o echipă de actori clujeni, desfășurat în incinta fostei Închisori Pitești. Municipalitatea, în parteneriat cu Memorialul Închisoarea Pitești, a oferit gratuit studenților acest spectacol, urmat de vizitarea Muzeului Memorial.
În decembrie 2019 se împlinesc 70 de ani de la declanșarea „Fenomenului Pitești”, un experiment de reeducare care a constat în distrugerea psihică a individului, prin metode ce au depășit în oroare reeducarea maoistă din închisorile de la Beijing, nefiind întâlnite nici măcar în Gulagurile sovietice. Această „operațiune” a început în 1949, la Închisoarea de la Pitești. Experimentul a încetat în anul 1952, în urma sa rezultând aproximativ 5.000 de victime, majoritatea studenți de elită, tineri care se opuneau regimului comunist, dar și membri ai fostelor partide politice.