Mulţi tineri pasionaţi de teatru şi de artele spectacolului decid să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie, Litere, Istorie și Arte din universitatea noastră, specializarea Actorie. Aceasta este singura specializare teatrală din judeţul Argeş, deschizând astfel drumul multor tineri spre această carieră chiar în oraşul Piteşti.
Actualii studenţi ai acestei secţii s-au confruntat cu problema cursurilor online, care pare a fi un dezavantaj în acest domeniu. Pasionaţii de artele spectacolului sunt câţiva tineri deschişi să ne vorbească despre propria experienţă.
Alina Boancăș, studentă în anul 3 la această specializare, ne-a vorbit de propria experienţă acumulată în aceşti ani de facultate. Alina a studiat Liceul de Arte “Dinu Lipatti” Piteşti, secţia Arte plastice şi a decis că vrea să urmeze Actoria încă de la o vârstă fragedă. Este o fire pasionată şi muncitoare, gata să îşi depășească propria condiţie în cariera de viitoare actriţă. Aceasta a colaborat la emisiunea Poveşti de Familie de la Antena 1 şi vrea să urmeze o carieră în televiziune, secțiunile dramă şi romantism.
Am pierdut conexiunea umană
„Am pierdut conexiunea umană”, sunt primele ei cuvinte. „A fost greu pentru o relaţie reală în scene, ele s-au ţinut în fața webcame-ului!”, ne povesteşte cu regret studenta noastră. „Apar puţine avantaje însă, pe Zoom am învăţat actoria de film, cum să >>nu joci prost<< . Obiectivul camerei nu e ca obiectivul ochiului, microexpresiile nu trebuie amplificate, apar de asemenea diferenţe în vorbire, este o cu totul altă abordare”, adăugă aceasta.
Alina se remarcă prin pasiunea sa pentru actorie: „pentru acest domeniu trebuie să îţi sacrifici timpul! Este un amalgam de stres, muncă, dedicare, fără viaţă personală. Am continuat să ţin legătura doar cu oamenii din industrie. Viaţa de artist este însă un vârtej al adicţiilor când vine vorba de comunitatea din acest domeniu. Pentru a te menţine pe linia de plutire, trebuie să te fereşti de >>boemitatea artistului<<. Pe de altă parte, interacţiunea colectivului s-a dovedit a fi ceva ce nu am întâlnit nici la liceul de arte, toată lumea îşi deschide sufletul şi dă tot ce are mai bun, este pură pasiune!”.
Studenta noastră ține să ne mărturisească faptul că anumiţi profesorii şi-au pus amprenta asupra ei. Aceştia au ajutat-o să treacă de anumite bariere şi să devină o fire expansivă, lăsând emoţiile deoparte. Alina îl caracterizează pe profesorul ei de vorbire Thomas Ciocșirescu drept „un foarte bun psiholog”, acesta a încurajat-o cu un citat, având un impact puternic asupra ei. „Eu mă comport frumos şi egal cu voi pentru că habar n-am cu ce actor mare stau de vorbă”, sunt cuvintele domnului profesor.
Alina a mărturisit că singurul său regret acumulat în aceşti ani de studiu este faptul că nu au participat ca şi ansamblu de teatru studențesc la niciun festival studenţesc, cauza fiind pandemia.
În această perioadă critică pentru învăţământul din România, studenţii au fost cei mai afectaţi de repercusiunile pandemiei. Profesorii au depus un efort de două ori mai mare pentru a crea o conexiune cu studenții sau pentru a-i ajuta să se regăsească pe ei însăşi, în special în domeniul artelor. Acest domeniu cere conexiunea interumană, emoţie şi empatie, lucru greu de obţinut în fața webcam-ului.
O altă studentă, Alexandra Fieraru, actualmente în anul 2, a decis să urmeze cursurile de Actorie ale Universităţii din Piteşti după terminarea Colegiului Tehnic „Costin D. Neniţescu”. Alexandra este o fire empatică şi naturală dorind să urmeze o carieră în comedie. Viitoarea actriţă este coordonată de cunoscutul actor şi profesor universitar Adrian Titieni şi de asistentul universitar Bogdan Dumitrescu.
„Majoritatea studenţilor care aderă la o facultate de Arte din România sunt în special atraşi de Bucureşti, puţin ştiu însă că nu este singura variantă. Pentru un oraş de provincie, Piteștiul mi-a deschis calea către ceva nou şi deosebit. Am fost surprinsă să găsesc atâta dedicare şi răbdare din partea profesorilor mei, le datorez tot”, ține să ne spună aceasta.
Profesorii ne învață să fim răzvrătiți
Alexandra a intrat încă din primul an în online pentru cursurile teoretice, continuând apoi și cu cele de specialitate. „Consider că am ajuns la un nivel de comoditate absolută prin care cele două lumi ale mele se conectau, casa şi scena au devenit un singur loc, spaţiul tău personal dispare odată cu conexiunea interumană”.
Despre cei doi profesori ai săi spune că aceștia reușesc să îi coordoneze atent pe studenți, cu răbdare şi pasiune, între profesori și studenți stabilindu-se deja o relație de prietenie. „Domnul profesor Adrian Titieni dă dovadă de foarte multă implicare şi emoţie, este o calitate extrem de rară, acesta stă cu noi la fiecare scenă şi ne ajută să stârnim reacţii organice. Am creat împreună cu dânsul o „familie”, ne ia în braţe la fiecare revedere, luăm masa împreună, sărbătorim împreună etc. Este de asemenea şi o relaţie de prietenie, acesta ne salută cu expresia >>Bună ziua, dragele mele viitoare colege!<<”.
Această dedicare nu lipseşte însă nici din partea asistentului universitar Bogdan Dumitrescu care îi pune pe studenții săi pe primul loc. „Eu consider că, în călătoria asta, studenții sunt pe primul plan”, sunt cuvintele acestuia. Profesorul Dumitrescu le-a insuflat ideea ca emoţia organică este cea mai importantă: „Atunci când nu ştii ce se întâmplă cu tine pe scenă, înseamnă că e bine”. Alexandra ne povesteşte că domnul profesor le oferă libertate de exprimare: „cel mai mult îmi place la dânsul că ne-a învăţat să fim răzvrătiţi”, adăugă ea.
Astfel, atât profesorii cât și studenții de la Actorie au reușit să reconstruiască conexiunea de pe scenă, chiar și în online. În ciuda actualei perioade pe care o trăim de aproape 2 ani, aceștia dau dovadă de „optimismul artistului” și au mari speranțe de la viitoarea carieră. Pentru moment însă, scenele de teatru sunt jucate pe Zoom, emoţiile din culise se regăsesc în spatele webcam-ului, iar interacţiunea umană mai există doar pe un ecran de laptop.
Bălașa Raluca, Jurnalism, anul 1
Coordonator echipa redacțională UPIT Media:
conf. univ. dr. Delia DUMINICĂ