Studenţii Universităţii din Piteşti la activităţi de voluntariat

Studenții Departamentului Științe ale Naturii din cadrul Facultății de Științe, Educație Fizică și Informatică a Universității din Pitești, în parteneriat cu Asociația Română de Pteridologie și Societatea Ornitologică din România au desfășurat activități de voluntariat cu ocazia Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare.

În acest sens, a fost organizat un tur ornitologic în parcul Ștrand pentru identificarea speciilor de păsări și a arborilor. Ca parte integrantă a proiectului “Grădini prietenoase cu natura”, demarat de Societatea Ornitologică din România, studenții au amplasat platforme/adăpătoare pentru păsări și au plantat arbori în spațiile verzi din apropierea corpului S al Universității din Pitești.

Toate aceste activități au fost coordonate de lect.univ.dr.Conete Denisa. Astfel s-a atras atenția asupra necesității protecției și conservării atat a speciilor de păsări, cât și a habitatelor acestora supuse unei presiuni antropice din ce în ce mai intense.

 

 

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…

Ultimele postări

Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…