Studenții români – mai aplecați spre credință decât spre teoria evoluției!

Presa națională a semnalat în aceste zile un raport extrem de interesant: studenții români se poziționează spre finalul unui clasament european în ceea ce privește cunoștințele legate de teoria evoluției și acceptarea ei și spre fruntea clasamentului în asocierea cu credințele religioase, conform unui studiu citat de revista Sinteza.

Rezultatele au fost obținute în urma unui sondaj efectuat pe 9200 de studenți de anul I din 26 de țări europene, printre care și România. Datele cercetării au fost publicat în acest an, în jurnalul internațional de prestigiu Evolution: Education and Outreach și pot fi accesate online: evolution outreach.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12052-021-00158-8. Printre premisele studiului s-au numărat:  gradul de acceptare al teoriei evoluției vieții în raport cu mai mulți factori, cunoștințele teoretice legate de evoluționism și credințele religioase.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că studenții din anul I acceptă teoria evoluției, dar au lipsuri substanțiale în ceea ce înseamnă înțelegerea proceselor și cunoștințele legate de evoluție. În rândul țărilor europene, România se află pe locul 22 din 26, în ceea ce privește acceptarea teoriei evoluției. Cel mai mare grad a fost înregistrat în Finlanda și cel mai mic în Bosnia și Herțegovina.

Datele nu sunt deloc surprinzătoare dacă ne gândim câte rugăciuni se aud în sesiune și câte Doamne ajută!, pentru că fiecare student a apelat cel puțin o dată la ajutorul divin atunci când a avut de trecut vreun examen sau când a sperat să primească fix subiectele pe care le-a învățat!

G.P.

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…

Ultimele postări

Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…