Claudiu-Ionuț Malea – student la programul de studii Știința și Tehnologia Materialelor (STM) în cadrul Facultății de Mecanică și Tehnologie a Universității Pitești – a efectuat un stagiu de practică, prin intermediul unei mobilități Erasmus+, la l’Institut de Recherche Dupuy de Lôme (IRDL), Brest, Franța.
”Masterul de la STM UPIT oferă oportunitatea unui stagiu de practică în străinătate pentru realizarea lucrării de disertație, ca atare am vrut și eu să beneficiez de această șansă și am ales să efectuez practica la IRDL, un institut de cercetare extrem de bine echipat. O experiență în străinătate îți deschide orizonturile, interacționezi cu studenți din toate colțurile lumii. Eu și cei doi colegi ai mei de la STM UPIT am fost foarte bine primiți, ne-am făcut prieteni destul de ușor, atât din Franța cât și din alte țări. Am avut, la un moment dat, un Intercultural Lunch, un prânz cu studenți din Brazilia, Columbia și Liban, în timpul căruia am discutat despre culturile și tradițiile țărilor noastre. Ne-am întâlnit apoi cu încă trei români de la Academia Tehnică Militară, București, erau veniți tot cu Erasmus+, iar împreună am vizitat cam tot ce se putea.
Orașul Brest este situat pe coasta vestică a Franței, cu priveliști la ocean ce îți taie răsuflarea, dar cu vânt extrem de puternic, ce face utilizarea unei umbrele mai puțin practică, fiind chiar ușor să distingi străinii de localnici pe timp de ploaie, pentru că ei nu folosesc umbrele. Orașul are practic fusul orar al Angliei, dar ora se dă de la Paris, lucru care m-a făcut să mă bucur de zilele neobișnuit de lungi. Am fost plăcut surprins de condițiile de cazare din cămin și mai ales de transportul în comun, extrem de eficient. Mi-a plăcut foarte mult faptul că acolo oamenii sunt mai puțin stresați.
Experiența pe care am avut-o în Franța a fost foarte frumoasă și sper să o repet în curând. Recomand oricărui student să încerce o astfel de experiență în străinătate măcar o dată în viață” (Claudiu-Ionuț Malea).