Simpozionul Internațional EV&HEV 2019 – Inovare în Mobilitatea Electrică și Hibridă

Centrul de Cercetare „Ingineria Automobilului” din cadrul Universității Pitești a găzduit miercuri, 11 decembrie 2019, cea de-a VIII-a ediție a Simpozionului Internațional „EV&HEV– Inovare în Mobilitatea Electrică și Hibridă”, organizat anual de universitatea noastră în colaborare cu Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria, sub atenta coordonare a conf.dr.ing. Dănuț Gabriel Marinescu, de la Universitatea din Pitești.

Președintele Senatului Universității din Pitești, prof.univ.dr. Mihaela Diaconu a salutat faptul că Simpozionul a ajuns la a VIII-a ediție și și-a exprimat speranța unor noi proiecte comune în domeniile de interes. „Ne onorează implicarea colegilor noștri în proiecte de cercetare în domeniul mobilității și al inovării. Universitatea din Pitești a reușit să dezvolte o relație excelentă de colaborare cu Universitatea ‚Angel Kanchev’ din Ruse, Bulgaria, iar acest simpozion constituie un exemplu elocvent de schimb de bune practici”, a precizat prof.univ.dr.Mihaela Diaconu, transmițând mesajul conducerii Universității din Pitești, dedicat participanților la Simpozion.

Specialiști din România și Bulgaria, cu preocupări în materie de mobilitate durabilă și energii regenerabile aplicate în domeniul automobilelor, au prezentat lucrări de cercetare și au discutat despre viitoare colaborări și schimburi de experiență.

Prof.dr.ing. Andrei Marinescu, Vice-Președinte al Academiei de Științe Tehnice din România – (ASTR), Filiala Craiova a prezentat lucrarea  EURAMET „MICEV” Project (2017-2019) regarding the metrology of the inductive charging systems of EV batteries. În cea de-a doua prezentare, domnia sa a prezentat nou înființata Rețea Națională Română de Transmitere a Energiei Electrice fără Contact (WPTRomNet) și a anunțat acțiunile cu care aceasta și-a început activitatea.

Prof.dr.ing. Răzvan Prejbeanu, de la Universitatea din Craiova a prezentat lucrarea Power converters for EV traction and charging.

Prof.dr.ing.Rossen Ivanov, de la Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria, a susținut apoi lucrarea cu titlul Influence of RES on ecological characteristics of EV, după care prof.dr.ing. Hristo Stanchev de la aceeași universitate a prezentat lucrarea cu titlul Some facts about the future of EV’s.

Experiența EV România privind reconversia vehiculelor termice în vehicule electrice ecologice a fost prezentată de Marc Areny, din partea EV România SRL.

La finalul primei părți a Simpozionului, participanții au vizitat expoziția vehiculelor ecologice, organizată la Centrul de Cercetare ”Ingineria Automobilului” din cadrul Universității Pitești.

În cea de-a doua parte a Simpozionului,  Valentin Ionescu, din partea REV Team SRL, a prezentat Experiența REV Team în domeniul mobilității electrice și a utilizării energiilor alternative, iar conf.univ.dr.ing. Dănuț Gabriel Marinescu, din partea Centrului de Cercetare ”Ingineria Automobilului”,  Universitatea Pitești a prezentat Preocupările privind formarea profesională și cercetarea în domeniul mobilității electrice în cadrul Universității din Pitești.

La final a urmat o masă rotundă EV&HEV 2019 pe tema: Oportunități de colaborare între universități, institute de cercetare și întreprinderi din România și Bulgaria în domeniul mobilității electrice.

„Sunt foarte fericit pentru faptul că am reușit să continuăm această manifestare care a devenit deja o tradiție și care s-a consolidat prin colaborările avute de-a lungul timpului cu actori din domeniul industriei de automobile și al echipamentelor electrice și electronice”, a declarat, pentru UPITMEDIA, conf.dr.ing.Dănuț Gabriel Marinescu, coordonator al evenimentului, din partea Universității din Pitești.

 

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…

Ultimele postări

Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…