Primii absolvenți ai Colegiului Terțiar Nonuniversitar din cadrul UPIT

Prima promoție de elevi ai Colegiului Terțiar Nonuniversitar din cadrul UPIT, calificarea Analist programator, a susținut examenul de finalizare a studiilor cu rezultate maxime.

Absolvenții Colegiului Terțiar Nonuniversitar au primit certificarea în domeniul informatică și, începând de acum, sunt așteptați de mediul socio-economic.

Felicitări absolvenților, cadrelor didactice și, nu în ultimul rând, doamnei Director al Colegiului, conf.univ.dr.ing. Mădălina MARIAN, pentru întreg suportul acordat  în vederea înființării acestei structuri educaționale cu caracter de pionierat în spațiul universitar românesc.

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…

Ultimele postări