Pregătire gratuită pentru bacalaureat la Universitatea din Piteşti

Universitatea din Piteşti vine în sprijinul elevilor din Argeş, oferindu-le posibilitatea să se pregătească suplimentar şi gratuit pentru examenul de bacalaureat. La 23 martie, între orele 10-12 va avea loc prima meditaţie la matematică (corpul T, sala T 3019 – Rectorat), iar meditaţia la română este programată în aceeaşi zi, între orele 12.30-14.30 (corpul T, sala 309 – Rectorat).

Cursurile de matematică vor fi predate de profesori de la Facultatea de Mecanică şi Tehnologie, respectiv Facultatea de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Informatică. Pregătirea la limba şi literatura română este asigurată de o echipă de cadre didactice de la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte. Elevii sunt invitaţi la aceste cursuri de pregătire, fără înscriere prealabilă.

Ziarul Argesul

Share

Te-ar putea interesa și

1 Decembrie este ziua noastră, a tuturor celor care gândim şi simţim româneşte….
De Sfântul Andrei,…
Sesiunea online „Ask Me Anything” (AMA), organizată de European Digital Education Hub, se va desfășura în data de 30 noiembrie, în intervalul 13.00 – 14:00 CET și va fi disponibilă…

Ultimele postări