OPORTUNITATE. Fii editorialist la Monitorul Educației din România!

Societatea Academică din România dă startul înscrierilor pentru Redacția Monitorului Educației din România. Apelul de înscrieri este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 35 de ani, din mediul rural sau urban, aparținând tuturor regiunilor de dezvoltare economică din România. Dacă ai talent la scris și te
preocupă schimbările din sistemul educațional românesc, atunci te așteptăm să devii membru al Redacției Monitorului Educației din România.

Monitorul Educației din România recrutează și formează 15 tineri care vor analiza și comenta agenda parlamentară în domeniul educațieivor prezenta biografiile parlamentarilor și vor analiza declarațiile politice ale aleșilor în domeniul învățământului, semnalând fake news-urile și încălcările legii.

Pentru a aplica pentru una dintre cele 15 poziții de editor, completați acest formular de înscriere până în 24 martie 2022, ora 23:59: https://forms.gle/g9bzfLtpPU9eN2Q16

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…

Ultimele postări