Inaugurarea Sălii de lectură “Prof.univ.dr.Luiza Petre Pârvan” la Biblioteca UPIT din Corpul B

Universitatea din Pitești a inaugurat luni, 9 decembrie 2019, Sala de lectură “Prof.univ.dr.Luiza Petre Pârvan”, în cadrul Bibliotecii din Corpul B (Str.Gheorghe Doja). Inaugurarea a avut loc la finalul unui eveniment pe care Departamentul UPIT de Limbă, Literatură, Istorie și Arte l-a organizat în memoria prof.univ.dr.Luiza Petre Pârvan, prezentă în academia piteșteană încă de la începuturi și căreia i-a dăruit activitatea sa de o viață (1966-2003). 

Niciodată nu trebuie să-i uităm pe dascălii care ne-au format, care ne-au transmis un set de valori”, a subliniat conf.univ.dr.Adrian Sămărescu, care a mediat evenimentul. 

Au rostit discursuri Prorectorul UPIT pentru Relații cu Studenții, Absolvenții și Mediul Socio-Economic, conf.univ.dr.Adrian Sămărescu, Directorul Departamentului de Limbă, Literatură, Istorie și Arte, lect.univ.dr.Adina Dumitru, prof.univ.dr.Ștefan Găitănaru, îndrumător de doctorat în domeniul Limbii Române și al Stilisticii, prof.univ.dr.Alexandrina Mustațea, fost Decan al Facultății de Litere din cadrul Universității din Pitești, Cătălin Tudose, fost elev al prof.univ.dr.Luiza Petre Pârvan în cadrul Colegiului Național Nicolae Bălcescu (1988-1992) și Ada Pârvan, fiica prof.Luiza Petre Pârvan. 

Integritate, dedicație, exemplu pentru tinerele generații, profesionalism desăvârșit – au fost câteva aspecte din biografia prof.univ.dr.Luiza Petre Pârvan, evidențiate de toți cei care au luat cuvântul. 

Lect.univ.dr.Adina Dumitru a prezentat pe scurt cariera prof.univ.dr.Luiza Petre Pârvan, subliniind faptul că acest eveniment omagial are ca scop recunoașterea meritelor unui profesor dedicat care a pus bazele Facultății de Litere din cadrul Universității Pitești. A urmat apoi un moment de reculegere. 

La ceremonie au fost prezenți, alături de studenți și profesori, Decanul și Prodecanul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte, conf.univ.dr.Constantin Augustus Bărbulescu și, respectiv, conf.univ.dr.Valentina Stîngă. 

Felicit Departamentul de Limbă, Literatură, Istorie și Arte pentru gestul frumos de a omagia pe prof.univ.dr.Luiza Petre Pârvan și propun ca și alte personalități care au format generații de specialiști să fie omagiate în același fel”, a declarat, la rândul său, prof.univ.dr.Alexandrina Mustățea.

 

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…

Ultimele postări

Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…