Universitatea din Piteşti în colaborare cu Editura Universitară din Bucureşti organizează astăzi, la ora 11, Sala Senatului –Rectorat, simpozionul „Holocaustul din România între istorie şi memorie. O lecţie pentru umanitate”.
Evenimentul se bucură de prezența Excelenței Sale Marinel IOANA – fost Ambasador al României în Venezuela, ziarista Elena CHIRIȚĂ, directorul Muzeului Județean Argeș Cornel POPESCU, dir. Muzeului Municipal din Curtea de Argeș, Ștefan Dumitrache.
Vor fi prezentate cărţi tematice
Programul simpozionului include alocuțiuni și prezentare de carte cu tematică specifică.
În fiecare an, la data de 9 octombrie este marcată Ziua Holocaustului și a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 Mai 2004. Potrivit acestei Hotărâri de Guvern, cu prilejul Zilei Holocaustului, „vor fi organizate acțiuni culturale, simpozioane, mese rotunde și alte acțiuni cu tematică specifică”.
În anul 2009, la data de 8 octombrie, a fost inaugurat Memorialul Victimelor Holocaustului din România.
Ansamblul cuprinde o incintă memorială centrală, în jurul căreia se află cinci sculpturi, Coloana Memorială, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David și Epitaf, și două instalații cu pietre de mormânt desacralizate din cimitirele din Odessa și București. Inițiativa realizării monumentului a aparținut Ministerului Culturii și Cultelor, în vederea recunoașterii și, totodată, a asumării, crimelor comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial împotriva comunității evreiești și împotriva comunității rome.