„Francofonia astăzi” – Conferință UPIT cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei

Universitatea din Pitești a sărbătorit, miercuri, 20 martie 2019, Ziua Internațională a Francofoniei printr-o Conferință cu titlul „Francofonia astăzi”, organizată la Biblioteca UPIT de Departamentul Limbă, Literatură, Istorie și Arte, prin Centrul de cercetare asupra imaginarului IMAGINES, în colaborare cu Centre de Réussite Universitaire. 

În fața unei largi audiențe – elevi, studenți, cadre didactice universitare și preuniversitare – Lindsey Farauru, lector de Limba Franceză la Universitatea Pitești, a prezentat pe scurt un documentar despre Polinezia Franceză (Oceanul Pacific), o regiune faimoasă pentru peisajele unice, pentru bogăția atolilor de corali și a perlelor negre, extrem de rare în lume, pentru frumusețea legendară a femeilor și pentru o extraordinară ospitalitate. 

Conf.univ.dr.habil Diana Lefter, de la Departamentul Limbă, Literatură, Istorie și Arte, a susținut apoi o prelegere despre Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului (Actualité de la Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen), carta fundamentală prin care au fost puse bazele democrației moderne, în Franța și în întreaga lume. 

Evenimentul s-a încheiat printr-un recital de poezie în limba franceză, susținut de un grup de studenți la Limba Franceză – Beatrice Moldoveanu (anul III), Nicoleta Ciobanu (aul III), Teodora Nițu (anul I), Gabriela Chirică (anul I), și Adriana Bolohan (anul I) – coordonați de lect.univ.dr.Bogdan Cioabă. 

Au participat, totodată, Rectorul Universității din Pitești, conf.univ.dr.Dumitru Chirleșan, Prorectorul UPIT pentru Relații cu Studenții, Absolvenții și Mediul Socio-Economic, conf.univ.dr.Adrian Sămărescu, Prorectorul UPIT pentru Relații Internaționale, conf.univ.dr.Emanuel Soare, Directorul Centrului pentru Relații Internaționale, conf.univ.dr.Loredana Bloju.

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
În perioada 15 septembrie – 08 decembrie 2023, Comisia Europeană desfășoară un sondaj de opinie cu privire la programul european de mobilitate educațională Erasmus+. Scopul acestei consultări îl constituie evaluarea…
Vineri, 29 septembrie 2023, între orele 16:00-20:00, Str Doaga Nr.11, PITEȘTI, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, CENTRUL UNIVERSITAR PITEȘTI vă invită la NOAPTEA CERCETĂTORILOR cu o serie…

Ultimele postări