Despre cum mi-am ales facultatea pot povesti pagini întregi, pentru că nu a fost o decizie pe care mi-am asumat-o la un moment dat, ci am lăsat destinul să aleagă pentru mine. Despre cum am ajuns în presă se poate considera a fi tot o mână întinsă a destinului, cred eu, pentru a-mi pregăti drumul către adevărata artă a scrisului. Cele două domenii par total diferite, și chiar sunt, din anumite puncte de vedere. Și totuși, cum poate un filolog să facă investigații jurnalistice rămâne încă un mister, chiar și pentru mine.
Am schimbat cinci idei de facultăți în liceu, am picat cu brio o admitere și în cele din urmă am ales facultatea cu câteva zile înainte de înscriere și asta la o recomandare. Concluzia la care am ajuns este că destinul nu poate fi schimbat, iar eu nu m-am opus prea mult.
Și totuși, mai aveam un vis: acela de a scrie
Începând ca o dorință de a face literatură în adevăratul sens al cuvântului, exersasem arta narativă încă de prin liceu, când scriam jurnale și caiete de care visam că mă voi ajuta cândva în realizarea unui roman. Scriam nebunește, ore în șir și analizam stări profunde și tipuri de comportament. Mă visam în edituri importante și pe coperți impunătoare, ceea ce pare greu de realizat inclusiv astăzi. Deci nu, nu mi-am dorit să fiu jurnalistă, doar că oferta de a face un voluntariat, iar apoi de a lucra în presa scrisă mi s-a părut o afacere profitabilă, un antrenament pentru ceea ce ar urma să fac pe viitor. Și până la urmă, nu poți să știi ce-ți place dacă nu încerci de toate.
Filologia este o artă – aceea de a simți cuvinte, stări, sentimente, presa este despre experiență. Iar atunci, experiența din presă poate contura imaginea unui filolog, pentru că-l pune față în față cu oameni și cu situații reale. Personajele din cărți prind viață când sunt regăsite în lumea reală, în circumstanțe pe care nu le poate cunoaște oricine, decât dacă se aventurează de bunăvoie. Un interviu, o anchetă, o investigație, toate sunt contacte cu realitatea. Și credeți-mă, nimic nu-i mai frumos decât să simți energia unui om care-ți povestește cu încredere ceea ce a trăit, iar tu, ca jurnalist, știi că e real și asta e și mai incitant.
Și ce le trebuie oamenilor pentru a-și întregi sufletele în aceste timpuri?
Nimic altceva decât simțiri reale. Diferențele majore apar însă când vorbim despre tipurile de articole. Fără să intru foarte mult în detalii, sunt articole care stârpesc talentul, indiferent cât de promițător ar fi el. Emoția cuvintelor se pierde prin plafonare și prin compromis, de aceea nu oricine face presă trăiește prin scris.
În spatele oricărui articol este o poveste. În spatele oricărui cuvânt este un sentiment, care trebuie să ajungă la oameni. Cititorii trebuie să simtă, chiar dacă în articolele de presă scopul principal este cel al informării. Al doilea scop al presei este acela de a forma opinii, pertinente, corecte, punând în balanță toate aspectele. Așadar, cum să fie jurnalistul obiectiv? Din contră, e implicat activ, ca un narator omniprezent care-și prezintă personajele independent și acțiunile real, așa cum sunt ele, însă se regăsește în toate.
Și mai este un ultim aspect, limbajul
Da, este corect că în presă uneori suntem formali și ne păstrăm prestanța de redactori, dar și în domeniul filologiei avem limbajul nostru. Cu toate acestea, fie că scriem o lucrare, fie că facem un eseu sau redactăm un articol, fără nota originală care se desprinde din propriile simțiri, fără părerea personală, fără viață, nimic nu poate avea contur.
Așadar, și presa este o artă, și ea înseamnă trăire, poate chiar mai reală și mai autentică decât cea din romane, fie ele și moderne sau postmoderne. Profunzimea analizei literare se va muta însă din spațiul interior în cel exterior, deci fizic, pe teren. Ceea ce este superb, mai ales când te folosești de prilej pentru a pune un plus experienței.
Dacă un filolog este un jurnalist mai bun?
Nu știu ce să răspund. Poate nu mai bun, dar mai avantajat. Va ști că sensibilitatea este o latură care trebuie alimentată și va ajunge mereu la sufletele oamenilor, le va transmite și ce trebuie, și corect. Chiar dacă pare că laud filologii prea mult, ei vor mai face ceva, datorită orelor de lectură asidue: nu vor da răspunsuri, ci vor trezi incertitudini. Vor pune semne de întrebare acolo unde simt că oamenii trebuie să găsească răspunsuri, de multe ori aflate chiar în adevărul din sufletul lor.
Articol realizat de Delia Mușetescu, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Litere, Română-Franceză.
“Scriu de plăcere, scriu din nevoia de a scrie uneori pentru mine, alteori pentru oameni, din conștiința că toți cei din jur vor să găsească în cuvintele jurnalistului adevărul și realitatea care de mult nu mai există.”
