Cum devine studentul de la Jurnalism viitorul „câine de pază al democraţiei”?

Cu gândul de a revigora specializarea Jurnalism, rectorul Universităţii din Piteşti, Dumitru Chirleşan, a iniţiat dezbaterea „Educaţia prin şi pentru presă”, reprezentanţi ai mass-media fiind invitaţi să-şi spună, ieri, punctele de vedere în jurul unei mese rotunde. Discuţiile au fost focalizate pe corelarea curriculumului cu nevoile reale ale presei şi dezvoltarea unui standard ocupaţional al meseriei de jurnalist. 

„Fără presă nu ar exista confruntarea permanentă dintre omul ales şi poporul care l-a ales. Cum devine studentul de la Jurnalism viitorul «câine de pază al democraţiei»? Fiindcă noi vrem să-l educăm pentru o presă de calitate”, a vrut să afle Dumitru Chirleşan de la jurnalişti.

Tabloidizare vs educaţie 

Decanul presei argeşene, Mihai Golescu, directorul ziarului nostru, şi-a spus primul părerea: „Presa nu se poate face fără cultură şi fără profesionalizare! Ca să pot face educaţie prin presă trebuie să fiu responsabil pentru ceea ce scriu, să respect principii de etică şi profesionale, să am credibilitate la cititor. În ultimii ani, presa a început să se aşeze, să se cearnă, să se profesionalizeze, dar să se şi tabloidizeze, iar acesta este pericolul cel mare versus educaţie. Presa este o… supapă pentru detensionarea socială. Într-un fel sau altul, noi, jurnaliştii, le atragem atenţia celor aflaţi la putere când greşesc!” Mihai Golescu a vorbit despre condiţia jurnalistului şi a punctat un alt pericol: subminarea presei din interior. 

Responsabilizare

Cristina Munteanu, directoarea postului de televiziune locală „Antena 1” Piteşti, a pledat pentru educaţia pe teme fake news (ştiri false), arătând cât de importantă este introducerea, prin lege, a educaţiei media în şcolile generale, aşa încât elevii care nu au discernământ să înveţe să filtreze ştirile false şi să reziste mai bine campaniilor de dezinformare. „Sunt pentru responsabilizarea socială a presei, dar asta presupune şi implicarea statului”, a completat Cristina Munteanu.

Ziarul Argesul

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…

Ultimele postări

Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…