COMUNICAT

Universitatea din Pitești și Universitatea Politehica din București au început negocierile cu privire la constituirea unei UNIVERSITĂȚI NAȚIONALE.
În cadrul primei întâlniri instituționale de negocieri, reprezentanții Universității din Pitești – Rectorul Dumitru CHIRLEȘAN și Președintele Senatului universitar Mihaela DIACONU au susținut ideea menținerii autonomiei Centrului Universitar Pitești.
Noțiunea de ,, Universitate Națională” este un concept nou în sistemul educational din România și, pentru a putea fi pus în practică, este nevoie de noi reglementări legislative.

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
La Universitatea din Pitești, în cadrul parteneriatului cu Banca Națională a României, în perioada 21- 23 martie, s-a desfășurat proiectul BNR – StudentHub….
Universitatea din Pitești a beneficiat de o investiție de 40.000 de euro de la compania DRAXLMAIER. Laboratorul din cadrul Facultății de Științe, Educație Fizicã și Informaticã a fost dotat cu tehnologie…
Facultatea de Mecanică și Tehnologie, Departamentul de Autovehicule și Transporturi al Universității din Pitești a organizat un seminar, vineri, 24 martie.  Invitat a fost directorul companiei AKA Automotiv SRL, Mihai…

Ultimele postări