În perioada 15 septembrie – 08 decembrie 2023, Comisia Europeană desfășoară un sondaj de opinie cu privire la programul european de mobilitate educațională Erasmus+. Scopul acestei consultări îl constituie evaluarea intermediară a programului aflat în derulare (2021-2027), cât și cea finală a programului încheiat în exercițiul bugetar anterior, respectiv 2014-2020.
La sondaj pot participa atât actori instituționali direct implicați în program, cât și publicul general.
Consultarea este disponibilă în toate cele 24 de limbi ale Uniunii Europene și conține întrebări referitoare la raportul dintre obiectivele programului și nevoile actuale, impactul asupra mediului al acestui program, abilitatea acestuia de a ajunge și la persoanele cu mai puține oportunități, dar și amploarea și gradul de simplitate al programului.
Sondajul va sprijini Comisia să colecteze informații și opinii cu privire la eficiența noutăților introduse în actuala versiune a programului, cum ar fi universitățile europene, centrele de excelență profesională și academiile de profesori Erasmus+.
De asemenea, va oferi informații utile cu privire la aplicarea măsurilor de incluziune, progresul în simplificare și va solicita contribuția cetățenilor și a părților interesate cu privire la reziliența programului și perspectivele acestora cu privire la viitorul Erasmus+.
Pentru a răspunde la sondajul de opinie, accesați site-ul https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/13454-Erasmus%2B-2021-27-interim-evaluation-Erasmus%2B-2014-20-final-evaluation/public-consultation_en
Erasmus+ este un program de finanțare a inițiativelor din domeniile educației, formării, tineretului și sportului în Europa, fiind structurat în jurul a trei acțiuni-cheie de sprijin: mobilitate de învățare, cooperarea între organizații și instituții, sprijin pentru dezvoltarea politicilor și cooperarea. Bugetul pentru perioada 2021-2027 este de aproximativ 26.2 miliarde Euro.

Articol preluat din THE NEWS LETTER, Numărul (9) 57 – Septembrie 2023, CENTRUL NAȚIONAL DE RECUNOAȘTERE ȘI ECHIVALARE A DIPLOMELOR