ro Română

Instrumente digitale utile în recunoașterea studiilor

Începând cu anul 2020, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) a pus la dispoziția tuturor celor interesați, prin Punctul de contact unic electronic (PCUe), recunoașterea online a diplomelor de studii obținute în străinătate și autentificarea online a diplomelor de studii superioare pentru cei care pleacă în străinătate….
Luni, 16 ianuarie 2023, ora 12.00, Sala de Festivități a Universității din Pitești, conferință susținută de prof. univ. dr. Ștefan GĂITĂNARU despre traducerea lui M. Eminescu în limbile germană, engleză și franceză. Vor vorbi: conf. dr. Mihaela MITU, conf. dr. habil. C. MANEA și conf. dr. C. ZĂRNESCU….
Universitatea din Pitești este parteneră la concursul FIRST Tech Challenge. Evenimentul este o competiție de robotică care se adresează elevilor din clasele a VII – XII a și presupune proiectarea, construirea și programarea unui robot. Competiția se desfășoară în România din anul 2016 sub numele de FIRST Tech Challenge…
Anul 2022 se încheie cu încă o realizare pentru Universitatea din Pitești. Chiar în ultima zi de activitate a instituției a avut loc inaugurarea laboratorului radio care va sta sub sloganul UPIT MEDIA – întotdeauna pe frecvența voastră….
Bunăvoința, dăruirea, speranța și empatia sunt trările ce caracterizează profesia de asistent medical. În prag de sărbători, studenții programului de studiu ”Asistență Medicală Generală” le-au încercat din plin, joi, 15 decembrie 2022, când și-au îndreptat atenția către copii mai puțin norocoși, din Ștefănești și Băbana….
Studenții specializării Horticultură din cadrul Universității Pitești au participat la Atelierul de creație – Decorațiuni de Crăciun organizând o expoziție care poate fi admirată în holul Corpului Central al Universității din Pitești. …
Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației a devenit recent partener, alături de alte Centre omoloage din străinătate, în trei noi proiecte finanțate din fonduri europene:…