Baku, Azerbaidjan:FECC UPIT pune bazele cooperării în învățământul universitar tehnic

Decanul Facultății de Electronică, Comunicații și Calculatoare (FECC), conf. univ. dr. Mihai Oproescu, și prof. dr. ing. Gheorghe Gavriloaia s-au aflat miercuri, 3 iulie 2019, la Ambasada României în Azerbaidjan, pentru a analiza, împreună cu Ambasadorul Românei la Baku, Excelența Sa Dl. Dan IANCU, oportunitățile de colaborare la nivel de învățământ universitar tehnic. Vizita cadrelor didactice de la UPIT a avut loc la inițiativa Excelenței Sale Domnul Ambasador. 

Am avut o  discuție amicală și fructuoasă cu privire la programele comune de studii ce vor putea fi stabilite între Facultatea de Electronică, Comunicații și Calculatoare și Universitatea Tehnică din Baku, Azerbaidjan.  Pentru FECC, ar fi prima colaborare cu o țară din fostul spațiu sovietic, la nivel de programe de studii”, a declarat pentru UPITMEDIA conf.univ.dr.Mihai Oproescu, Decanul FECC. 

Întrevederea Excelenței Sale cu dascălii de la UPIT a fost prilejuită de vizita pe care cele două cadre didactice au efectuat-o la  Universitatea Tehnică din Azerbaidjan. Cu această ocazie, conf. univ. dr. Mihai Oproescu a susținut prezentări pe tema surselor de energie regenerabilă, iar prof. univ. dr. ing. Gheorghe Gavriloaia a expus câteva dintre aplicațiile microundelor în domeniul medical. 

Facultatea de Electronică, Comunicații și Calculatoare din cadrul Universității Pitești este renumită în țară și străinătate pentru programele moderne de studiu, proiectele de cercetare, concursurile studențești (RoboSmart, TIE) și conferințele internaționale pe care le organizează (între care ECAI / Electronică, Computere și Inteligență Artificială).

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
Ediția a VIII-a a Workshop-ului Fabrica virtuală – o interfață între universitate și industrie cu tema Tendințe în educație – învățământul dual în rută completă s-a derulat pe parcursul a…
Facultatea de Științe Economice și Drept a Universității din Pitești a organizat vineri, 26 mai 2023, a XV-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale “EUROPEAN UNION’S HISTORY, CULTURE AND CITIZENSHIP”…

Ultimele postări