Atelier Cartea și filmul – periplu cultural

Scriitorul francez André Malraux afirma: L’art, c’est le plus court chemin de l’homme à l’homme. De la acest deziderat au plecat și organizatorii Atelierului Cartea și filmulderulat în cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte, Departamentul Limbă, Literatură, Istorie și Arteconf. univ. dr. habil. Diana Lefter, lect. univ. dr. Cătălina Constantinescu, lect. univ. dr. Adriana Apostol și lect. univ. dr. Bogdan Cioabă. Cele șase ediții ale atelierului, din perioada aprilie 2019 – februarie 2020, au adus laolaltă  cadre didactice și studenți pasionați de arta literară și cinematografică,  luând astfel naștere o atmosferă propice dezbaterilor și schimbului de idei, prin reciprocitatea insuflării de valori perene.     

Ce au descoperit participanții și ce puteți descoperi dumneavoastră, cei care vizionați filmul oferit de organizatori?

O poveste despre atașament, inspirație și nevoia de literatură în viața fiecăruia dintre noi. Un roman cu Scrisori culese într-o societate și publicate pentru instruirea altor societăți”. Dar și saga unei familii și transformările dureroase ale statului Chile în vremea dictaturii militare. Dovezi ale perenității și versalității unui personaj, ateu seducător, liber-gânditor și ipocrit, seducătorul îndrăgostit de toate femeile, dar care moare pentru iubirea uneia singure. O pledoarie pentru nevoia de cultură, de cultură umanistă în primul rând, într-un timp în care alienarea omului pare a fi din ce în ce mai pregnantă. Elemente ale societății victoriene din epoca postindustrială, cu falsele sale pretenții aristocratice și cu ironizarea convențiilor sociale.

Despre ce cărți și filme este vorba, veți putea afla numai vizionând filmul de prezentare a atelierului, care poate fi găsit pe canalul de Youtube al Universității din Pitești. În acest periplu cultural, desfășurat preponderent în universul cuvintelor și al imaginilor, veți fi însoțiți de două dintre creațiile beethoveniene, Simfonia a VI-a Pastorala și Moonlight Sonata. Grație acestui fapt, literatura, cinematografia și muzica ajung să creioneze tabloul artistic perfect.

Vă dorim vizionare plăcută și vă așteptăm la viitoarele ediții ale atelierului Cartea și filmul, care se va redeschide la începutul anului universitar 2020-2021!    

CLICK AICI PENTRU A VIZIONA FILMUL!

Share

Te-ar putea interesa și

reclama prodinf
Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…

Ultimele postări

Universitatea din Pitești a organizat un eveniment de maximă importanță și actualitate, Conferința “Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate” susținută de profesorul Marius STAN, cercetător și scriitor în Statele…