Agențiile UE sprijină dezvoltarea competențelor în Anul european al competențelor

O revoluție a competențelor – educația formală și non-formală cu perfecționare continuă – ar permite Uniunii Europene să profite la maximum de tranzițiile verzi și digitale și să asigure un viitor competitiv, echitabil și favorabil pe piața muncii, a declarat reprezentantul Cedefop la evenimentul „Competențe, competențe, competențe – competențe pentru oameni, competențe pentru competitivitate, competențe pentru durabilitate”.
Evenimentul, găzduit de Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale a Parlamentului European, s-a desfășurat la Bruxelles, în data de 20 septembrie a.c., și a fost co-organizat de Cedefop, Eurofound, Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă, Fundația Europeană de Formare și Autoritatea Europeană pentru Muncă, cele cinci agenții ale UE care lucrează în domeniul ocupării forței de muncă, afacerilor sociale și incluziunii.
Inițiativa marchează un punct de referință în cadrul Anului european al competențelor, indicând determinarea UE de a se concentra asupra nevoilor actuale și viitoare pentru competențe.
Agenda întâlnirii a inclus prezentări ale celor cinci agenții UE despre cele mai relevante competențe pentru oameni, competitivitate, durabilitate și obținerea echilibrului în îndeplinirea competențelor necesare pentru tranziția verde și digitală. Participanții – membri ai Parlamentului European și ai Comisiei Europene, factori decizionali, parteneri sociali, societatea civilă și alte părți interesate – s-au angajat într-o dezbatere deschisă cu reprezentanții agențiilor UE cu privire la obținerea unui echilibru corect între provocări și oportunități pentru a ne asigura că viitorul este just, sănătos și sigur pentru UE și nu numai.
În timpul evenimentului au fost proeminente concluziile celui mai recent raport al Cedefop „Competențele în tranziție – calea către 2035”, bazat pe informațiile despre competențe ale agenției, care oferă dovezi solide și de încredere cu privire la tendințele pieței muncii și nevoile de competențe, care ghidează elaborarea politicilor.

http://EU Agencies help drive skills development | CEDEFOP (europa.eu)

Articol preluat din THE NEWS LETTER, Numărul (10) 58 – Octombrie 2023, CENTRUL NAȚIONAL DE RECUNOAȘTERE ȘI ECHIVALARE A DIPLOMELOR

Share

Te-ar putea interesa și

De Sfântul Andrei,…
Sesiunea online „Ask Me Anything” (AMA), organizată de European Digital Education Hub, se va desfășura în data de 30 noiembrie, în intervalul 13.00 – 14:00 CET și va fi disponibilă…

Ultimele postări

De Sfântul Andrei,…
Sesiunea online „Ask Me Anything” (AMA), organizată de European Digital Education Hub, se va desfășura în data de 30 noiembrie, în intervalul 13.00 – 14:00 CET și va fi disponibilă…