|
Studenţii trăiesc pe banii părinţilor |
|
Vineri, 04 Februarie 2011 16:33 |
|
|

Aproape 70% dintre studenţii români au venituri sub 500 lei pe lună, 65% se întreţin numai din veniturile părinţilor şi ale rudelor, aproximativ 25% au un job full sau part time, arată un studiu lansat oficial astăzi de către Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.
Studiul relevă că doar 7,4% dintre studenţi se întreţin în principal din burse şi doar 12,9% declară că dispun de un venit lunar de peste 700 lei pe lună.
Cea mai mare problemă rezultată din studiu o reprezintă taxele universitare. În 21 dintre cele 24 de universităţi problema principala invocată de către majoritatea studenţilor o reprezintă taxele de studiu, în două dintre universităţi un procent de peste 60% invocând această prioritate.
În ceea ce priveşte căminele studenţeşti, 90% dintre studenţi nu sunt informaţi cu privire la modul de cheltuire a regiei de cămin şi 41,8% dintre respondenţi consideră taxele căminelor ca fiind mari sau exagerate.
Cercetarea realizată de către ANOSR arată că doar 13,7% dintre respondenţi mănâncă zilnic în cantine şi 26.5% mănăncă o dată pe lună la cantină.
Din cele 24 de universităţi în care s-a realizat sondajul, în doar 3 universităţi peste 40 % din studenţi sunt multumiţi de cabinetele medicale şi în doar 6 universităţi procentul celor multumiţi de serviciul de pază depăşeşte 40%.
În peste un sfert dintre universităţi sub 20% dintre studenţii chestionaţi sunt mulţumiţi de bazele sportive.
Dintre toate serviciile sociale, cea mai nesatisfăcătoare situaţie este cea a Centrelor de Consiliere şi Orientare Profesională. Astfel, în 16 universităţi, sub 20% din studenţi au auzit de Centrele de Consiliere, în 22 de universităţi sub 20% de studenţi sunt mulţumiţi de Centrele de Consiliere.
Potrivit reprezentanţiilor ANOSR studiul "Nevoile sociale ale studenţilor -o prioritate ce necesită soluţii" este cel mai mare realizat vreodată în România cu privire la dimensiunea socială a educaţiei.
Studiul ANOSR este un rezultat al campaniei naţionale a ANOSR "Dimensiunea Socială a Educaţiei" implementată în perioada noiembrie-decembrie 2010. Prin acesta s-a urmărit sondarea nevoilor sociale ale studenţilor, precum şi promovarea unor politici educaţionale coerente privind echitatea în educaţie.
Studiul a fost realizat pe un număr de aproximativ 20.000 de studenţi din 24 de universităţi de stat din România, cu ajutorul a peste 50 de organizaţii studenţeşti locale.
|