Să dăm startul la distracţie!
Joi, 14 Aprilie 2011 09:27   
Nota data de utilizatori: / 1
Cu cele mai mici noteCele mai bune 

Studenţi, va fi greu să vă plictisiţi în acest final de săptămână, la câte evenimente sunt anunţate în Piteşti. Aşa că trebuie să aveţi bateriile încărcate şi să porniţi în căutarea distracţiei.
Astăzi, la ora 16°°, în Piaţa Vasile Milea sunteţi aşteptaţi la un spectacol de muzică folk şi poezie, iar după ora 19°° va avea loc un concert susţinut de orchestra Filarmonicii Ploieşti, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
În fiecare joi, după ora 21°°, în pub-ul Ignition se va susţine un show de stand-up comedy. În această săptămână cel care deschide seara va fi umoristul Dan Badea. Intrarea este liberă.

Simfonia lalelor începe mâine

În perioada 15-17 aprilie se va desfaşura mult aşteptata expoziţie florală „Simfonia lalelor”- ajunsă la cea de-a 34-a ediţie. Evenimentul este organizat de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Piteşti. Aceştia pregătesc o serie de manifestări culturale, aşa că, studenţi, nu trebuie să lipsiţi!
Vineri, 15 aprilie, la ora 17°° este programat un spectacol de folclor şi de muzică etno. Constantin Enceanu şi Petrică Mâţu Stoian, doi interpreţi îndrăgiţi de muzică populară, îşi vor uni forţele şi promit o seară de neuitat în compania lor. Aşa că, studenţi, s-ar putea să fiţi tentaţi să încercaţi câţiva paşi de dans popular şi - de ce nu - să „încingeţi o horă”, nu de alta, dar la o aşa sărbătoare ar fi păcat să nu vă simţiţi bine. Spectacolul va avea loc în Piaţa Primăriei.

Concert Parlament în Hush

Tot vineri, „La Cetate”, de la ora 21³°,una dintre cele mai apreciate trupe româneşti soseşte în Piteşti. Este vorba de Proconsul, care promite tuturor fanilor o seară de neuitat. Preţul biletului este 50 RON.
Sâmbătă, începând cu ora 14°°, celebra pictoriţă Venera Maria Toma îşi va expune lucrările de pictură şi creaţie artistică la Jupiter City. În acelaşi complex comercial va avea loc un concert live semnat de trupa Taxi. Intrarea este liberă.
La ora 18°°, la Teatrul Alexandru Davila, în cadrul secţiei de estradă, iubitorii genului vor avea ocazia să asiste la punerea în scenă a piesei „La revistă nu e criză”, în regia lui Emilian Cortea. Preţul biletului este de 5 RON.
Tot sâmbătă continuă şi cea mai frumoasă sărbătoare a oraşului - Simfonia lalelor. După ora 18°°, celebra trupă Phoenix va pregătit un moment de excepţie ce nu trebuie ratat. În acelaşi spectacol - găzduit de Piaţa Primăriei - va mai urca pe scenă şi Filarmonica Piteşti. Seara se va încheia cu un foc de artificii.
Şi să nu credeţi că asta este tot.... Duminică, la ora 12³°, va avea loc un spectacol de muzică tânără susţinut de un grup folk. La ora 18°°, la Teatrul Alexandru Davila puteţi urmări piesa „Împrumuturi provinciale”-în regia lui Adrian Roman, spectacol susţinut de Teatrul Anton Pann din Râmnicu-Vâlcea.
Nouă nu ne rămâne decât să vă urăm "Distracţie plăcută"!

Raisa Arsenică
Georgeta Ciurea
Mădălina Dochiţan
Jurnalism, anul I

 

Comentarii  

 
0 #1 smenaru 03-05-2011 14:57
8)
Citat
 

Adaugă comentariu