Studiul naţional „Absolvenţii şi Piaţa Muncii”
Marti, 08 Martie 2011 18:50   
Nota data de utilizatori: / 1
Cu cele mai mici noteCele mai bune 

Incepand cu luna iunie 2010, Universitatea din Pitesti deruleaza, alaturi de alte aproape 60 de universitati din toata tara, studiul „Absolventii si piata muncii”, studiu national de monitorizare a insertiei pe piata muncii a absolventilor din invatamantul superior. Acesta este un proiect implementat de catre UEFISCDI-CNFIS si finantat din Fondul Social European, in cadrul Programului Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU)..
Scopul proiectului consta in dezvoltarea unor instrumente de monitorizare a traseului socio-profesional al absolventilor din invatamantul superior, care sa faciliteze procesul de corelare a ofertei educationale cu cerintele pietei muncii, definite la nivel national si al UE.
Obiectivul general al proiectului este de a determina nivelul in care cunostintele, competentele si abilitatile dobandite in perioada studiilor universitare de licenta sunt suficiente pentru a permite absolventilor sa se angajeze pe piata muncii, sa dezvolte o afacere proprie sau sa-si continue studiile. Cercetarea urmareste traseul socio-profesional imediat dupa absolvire si dupa o perioada considerata a fi suficienta pentru atingerea unui anumit nivel profesional si conturarea unei perceptii individuale privind nevoile/necesitatile profesionale si de angajare (la 1 an si la 5 ani de la absolvire). Absolventii promotiilor 2004-2005 si 2008-2009, vizate de studiu, au fost invitati sa completeze un chestionar online.
Proiectul are trei etape. Prima dintre ele a inceput in luna iulie 2010 si a constat in realizarea bazei de date cu absolventii, la nivel de universitate, etapa in care absolventii universitatii din promotiile 2005 si 2009 au fost solicitati de catre specialistii nostri in legatura cu actualizarea datelor de contact (adresa postala, e-mail). A doua etapa a proiectului a constat in trimiterea invitatiilor de completare a chestionarului si a avut loc in perioada noiembrie 2010 -martie 2011. In iunie 2011 va avea loc centralizarea bazei de date la nivel national si prelucrarea rezultatelor.
Pana in prezent, au fost trimise scrisori de invitatie la studiu unui numar de peste 3 500 de absolventi ai Universitatii din Pitesti, promotiile 2005 si 2009. Invitatiile de participare la studiu au fost trimise prin scrisoare postala sau prin mesaje e-mail, in patru transe succesive: primul mesaj de invitatie a fost trimis in noiembrie 2010, fiind urmat de alte 3 mesaje de reamintire, ultimul in perioada 2-4 martie 2011. Pana in prezent, peste 950 de absolventi ai Universitatii din Pitesti, au dat curs solicitarii echipei de implementare a proiectului, completand chestionarul de monitorizare.
Mai multe informatii despre acest proiect sunt disponibile la www.absolvent-univ.ro sau www.upit.ro
Multumim tututor absolventilor care au avut disponibilitatea de a lua parte la acest studiu!

 

Adaugă comentariu