|
Finalişti la „Young European Arena of Research 2010” |
|

Motiv de mândrie pentru Facultatea de Mecanică şi Tehnologie a Universităţii din Piteşti. Doi dintre studenţii săi din anul patru, George Trică şi Alina Tuţă, s-au calificat în finala concursului „Young European Arena of Research 2010”. Aceasta este o competiţie destinată tinerilor cercetători, ce se organizează sub patronajul Comisiei Europene şi care explorează modalităţi de îmbunătăţire a transportului de suprafaţă.
Studenţii Universităţii din Piteşti sunt singurii din România care au intrat în finala de 50 dintre cei peste 300 de candidaţi din întreaga Europă, care şi-au depus iniţial lucrările. George Trică – în calitate de autor – şi Alina Tuţă – în calitate de coautor – vor prezenta între 7 şi 10 iunie la Bruxelles, în faţa a 1.500 de delegaţi, cercetarea „O nouă modalitate de a reduce consumul şi poluarea mediului de către motoarele automobilelor. Aprinderea laser”.
Cei doi au fost îndrumaţi de prof. univ. dr. ing. Florian Ivan, iar succesul este cu atât mai important cu cât calificarea lor în finală este o premieră pentru ţara noastră.
Reprezentanţii Universităţii din Piteşti vor concura la categoria „Energie, mediu şi resurse”, alături de cursanţi ai unor universităţi din Marea Britanie, Germania, Spania, Belgia şi Polonia. |
Comentarii
Felicitari !
Asteptam de la voi rezultate si mai remarcabile.
RSS pentru acest articol.