Nu ai ocazia să vezi prea des cum arată iadul pe pămant, însă o versiune a acestuia o găsești în unele centre de plasament. În aceste locuri, parcă uitate de lume, sunt vieți omenești, suflete nevinovate, nedorite de familiile lor. În această "casă", zilele nu trec precum gândul - ca în basme - ci sunt stânci neclintite.Timpul și locurile exterioare sunt mirifice, asemeni unui basm, pentru sărmanii copii ce încearcă să își creeze o “viaţă” într-o închisoare.
Cu toate acestea, sunt persoane care au ambiție. Este și cazul lui Narcis Lazăr, cel care a luptat cu orice prejudecăți și idei preconcepute despre copiii orfani și în prezent este student la Universitatea din Pitești, Specializarea Asistență Socială.
Drama lui a început odată cu primele clipe din viață, când cea care l-a născut l-a condamnat la suferință, abandonându-l în spital, unde și-a petrecut primii ani din mila cadrelor medicale. De la vârsta de doi ani a fost mutat la un centru de plasament din Pitești unde a rămas până la 6 ani, când a fost transferat la centrul de plasament din Rucăr, de care aparține și în prezent.
De 23 de ani trăiește într-o lume care nu îi aparține.Viața în orfelinat a fost și este foarte dură, pentru a rezista copii fiind nevoiți să se ajute între ei.

“Nimeni nu mă iubește, nimeni nu mă vrea...”

“Nu este deloc uşoară viața copiilor orfani. Sunt marginalizați, jigniți, discriminați, iar partea proastă este că nu numai oamenii care nu ne cunosc fac asta, ci și educatorii și supraveghetorii noștri. Am 23 de ani și până acum am trecut prin două case de copii. Degeaba... Nimeni nu mă iubește, nimeni nu mă vrea. M-am săturat de sfaturi și consiliere psihologică, de Protecția Copilului, de suferințe și umilințe, jigniri și lovituri. Vreau o viață normală pe care visez să o am când termin facultatea.” Aşa ne povesteşte Narcis. Cu el viața a fost crudă. La 19 ani a fugit din orfelinat să își cunoască părinții. Mare i-a fost mirarea când a aflat că mai are 11 frați. Atunci și-a pus întrebarea: “De ce tocmai eu? De ce m-a abandonat ca pe un câine, oare nu aveam și eu loc lângă frații mei?”
Dezamăgit de ce a găsit în casa mamei lui a preferat orfelinatul. S-a întors în lumea în care a crescut. A fost o lovitură prea dură pentru el, doar că acest lucru nu l-a descurajat, dimpotrivă. S-a ambiționat să urmeze o facultate. Faptul că un copil orfan este student înseamnă mult, în tara în care orfelinatele sunt mașini de alterat comportamentele sufletelor nevinovate.
“Copii care stau în centrele de plasament nu mai au nicio șansă. Eu simt că viitorul meu va fi foarte greu. Dacă nu termin facultatea nu pot să fac nimic. Cred că dacă nu ai pe cineva să te susțină mental, financiar, nu ai nicio șansă să reusesti. Sunt foarte mulți copii care renunță pentru că nu au pe cineva care să-i încurajeze, să le spună: “Esti bun!”. Eu îmi doresc să lucrez în asistența socială și sper să reușesc”, ne mărturiseşte Narcis.

“Suntem orfani, nu e vina noastră!”

L-am întrebat apoi de ce nu se îndepărtează de domeniul în care a crescut. De ce tocmai asistență socială, ca să retrăiască toate momentele petrecute acolo? Am primit și răspunsul: “Am ales asistență socială nu ca să retrăiesc momentele neplăcute, ci ca să am grijă să nu trăiască ceilalți copii ce am trăit... Să nu se trezească în miez de noapte speriaţi că au avut un coşmar şi să nu fie nimeni lângă ei să îi sărute pe frunte... Să nu ia bătaie de la copiii mai mari, să nu muncească în locul îngrijitorilor și să nu fie sclavi în casa lor. Suntem orfani, nu e vina noastră! Nu trebuie să fim noi pedepsiți pentru greșelile celor mari.”
La o vârstă atat de fragedă, Narcis vrea să lupte cu lumea întreagă din cauza celor care i-au răpit copilăria. Vrea să le ofere un viitor mai bun sufletelor abandonate și știe că poate face acest lucru doar cu ajutorul studiilor. “Pentru mine studenția este un lucru magic, dar și greu. Sunt colegi care râd de mine și acum, care încearcă să mă descurajeze dar eu merg mai departe. Sunt obișnuit cu răutățile lor. Nu vreau să renunț la facultate pentru că este singurul lucru frumos de care am avut parte în viața”, continuă Narcis.
În prezent student în anul II, se întreabă ce se va întâmpla la anul, când va încheia studiile. Depășind limita de vârstă, nu va mai putea rămâne în centrul de plasament și va fi aruncat în stradă fără milă....

Irina Dumitraşcu
Jurnalism, anul II